Azi tac. Azi vantul vorbeste

Astazi am tacut indeajuns incat sa inteleg graiul vantului. L-am lasat pe el sa imi spuna despre schimbarea din viata mea, despre iubire, despre fericire, despre mine. L-am ascultat caci el era povestitorul si eu eram copilul ce asculta fascinat povestea povestilor. Am inchis ochii si l-am lasat sa imi indrepte pasii spre Lumea careia apartin, mi-am incredintat azi visurile, ultima speranta si m-am incredintat pe mine vantului caci ajunsesem sa nu mai stiu sa iau nicio decizie, ajunsesem sa nu mai inteleg, ajunsesem sa ma pierd de mine.

Cu ochii inchisi, am intins mana spre necunoscut incercand sa ating toate visurile moarte si toate visurile vii care traiesc in mine, am zambit in memoria fericirii de ieri si vantul mi-a soptit ” Nu te mai ascunde de tine” . Am deschis ochii brusc caci ecoul acestor cuvinte batea puternic la usa inimii mele. Nu stiu unde am fost pana acum, din ce calatorie am uitat sa ma intorc dar stiu sigur ca vantul mi-a inapoiat toate visurile pierdute, ultima si penultima speranta si zambetul real de pe fata.

De astazi mi-am propus sa pastrez in mine tot ceea ce am fost, sa adun particulele fiintei mele si sa traiesc… sa invat sa traiesc