Simplu si neinteles

Traiesc…

Simt ca traiesc, nu stiu daca e asa, dar sincer nici nu imi sta capul la asta acum… De curand am invatat un lucru, ca nu trebuie sa imi mai pun intrebari despre ce simt, de ce simt? si toate intrebarile care se tin strans de aceasta problema. Simt si gata! Traiesc…

Simt bucuria curgand prin vene atunci cand merg… merg .. merg pe strazile aparent banale. Merg fara scop, fara destinatie.. fara limita de timp. Nu fac decat sa simt bucuria si sa o devorez, caci bucuria sta in simplitate. Si de multe ori m-am gandit ca trebuie sa fiu simplu, sa ma comport simplu.. sa iubesc simplu. Am incercat atata timp sa mimez simplitatea, sa mimez fericirea fara sa imi dau seama ca de fapt lucrurile astea nu trebuie mimate ci trebuie simtite. Ca lucrurile astea nu sunt determinate ci ca ele ne determina … spre fericire!

Mimarea simplitatii este doar partea falsa a lumii… Acea parte care moare particica cu particica o data cu tine. Nu vrei sa mimezi simplitatea! Vrei sa iubesti viata cu fiecare celula a fiintei tale.

Sa simti ca traiesti atunci cand mergi de nebun  pe strada. Fara scop, fara destinatie.. fara limita de timp. Sa simti ca esti doar tu si intregul Univers pentru un moment, caci nu vrei sa fi singur pe vecie. Singuratatea doare, singuratatea ucide.

Sa simti ca traiesti atunci cand linistea este atat de mare incat poti auzi o furnica vorbind cu alta furnica. Sa traiesti! sa traiesti simplitatea . Asta vrei, dar nu sti ca vrei asta.