Vorba multa saracia omului
noiembrie 26, 2009
Vorbe, vorbe…
Toata lumea vorbeste, toti se adreseaza tuturor. Toti poarta dialoguri, monologuri, dau citate si multi sunt cei ce argumenteaza bine. Toti folosesc din cand in cand o vorba placuta care anuleaza tot ce a fost rau pana atunci. Toti tin discursuri, toti filosofeaza, toti vorbesc despre viata, despre iubire, prietenie, muzica…
Toti incercam sa incadram lumea in chenare, dar nimeni nu isi da seama ca e imposibil! De ce? pentru ca in primul rand lumea nu merita sa fie incadrata in chenare, sa fie mortalizata in felul asta, prin cuvinte. Si in al doilea rand pentru ca este prea complexa. E ca si cum ai incerca sa descrii toate cuvintele cu unul singur.
Iubesc cuvintele, intotdeauna le-am pus pe piedestal. Dar m-am increzut prea mult in ele, m-am lasat prea mult purtata de glasul lor melodios si deja nu imi mai traiam viata in functie de mine ci in functie de ele…
Vorbe, vorbe… ne-am saturat de vorbe, vrem fapte! vrem dovezi, vrem minuni. Si totusi nu facem nimic…
Azi tac. Azi vantul vorbeste
octombrie 31, 2009
Astazi am tacut indeajuns incat sa inteleg graiul vantului. L-am lasat pe el sa imi spuna despre schimbarea din viata mea, despre iubire, despre fericire, despre mine. L-am ascultat caci el era povestitorul si eu eram copilul ce asculta fascinat povestea povestilor. Am inchis ochii si l-am lasat sa imi indrepte pasii spre Lumea careia apartin, mi-am incredintat azi visurile, ultima speranta si m-am incredintat pe mine vantului caci ajunsesem sa nu mai stiu sa iau nicio decizie, ajunsesem sa nu mai inteleg, ajunsesem sa ma pierd de mine.
Cu ochii inchisi, am intins mana spre necunoscut incercand sa ating toate visurile moarte si toate visurile vii care traiesc in mine, am zambit in memoria fericirii de ieri si vantul mi-a soptit ” Nu te mai ascunde de tine” . Am deschis ochii brusc caci ecoul acestor cuvinte batea puternic la usa inimii mele. Nu stiu unde am fost pana acum, din ce calatorie am uitat sa ma intorc dar stiu sigur ca vantul mi-a inapoiat toate visurile pierdute, ultima si penultima speranta si zambetul real de pe fata.
De astazi mi-am propus sa pastrez in mine tot ceea ce am fost, sa adun particulele fiintei mele si sa traiesc… sa invat sa traiesc
Toamna mea
septembrie 28, 2009
A venit toamna si toata lumea scrie despre asta, toata lumea o canta si toata lumea o picteaza. Eu in schimb nu cred ca pot incadra intr-un chenar perfect aceasta melancolie vesela, acest infinit taram de amintiri si aceasta iubire permanenta si neconditionata fata de Lume, caci iubesc acum pana si frigul de dimneata- da da! frigul ala care imi ingheata orice tesut, frigul ala care imi demonstreaza ca traiesc. Iubesc fosnetul de frunze si caderea lor lina pe trotuarele strazilor, iubesc culoarea Lumii si iubesc cel mai mult asfintitul…
Iubesc sa iubesc si -ca voi toti- iubesc sa fiu iubita…
Mi-as petrece ore in sir intinsa pe iarba urmarind norii, jucandu-ma cu ei si facand diverse forme. Elefanti, ponei, tigri si girafe caci asta imi aduce aminte de zilele copilariei cand plecand in cine stie ce drumetii ma intindeam pe bancheta din spate a masinii si ma jucam cu cerul.
Mi-as petrece ore in sir citind o carte buna sub un copac caruia ii cad frunzele, eu sub o fantana arteziana de frunze tomnatice. Chiar as iubi asta.
Mi-as petrece ore in sir contempland frumusetea, caci tot ce ne inconjoara poate fi numit asa. Trebuie doar sa descoperim si sa invatam sa iubim neconditionat ceea ce merita iubit si apreciat. Sa facem pasul asta, zic!
A venit toamna si toata lumea scrie despre asta, dar oare exista cuvintele potrivite pentru a descrie frumusetea ?
*** Poate fi considerata o continuare a ” Trece sau nu trece trenul meu pe-aici? ”
Trece sau nu trece trenul meu pe-aici?
septembrie 28, 2009
Simt cum fosnesc frunzele de toamna sub talpile mele tinere, merg desculta prin vant, prin ciripit de pasari si printre amintiri. Sunt eu, padurea, eu iar, amintirile, tu si iar eu… Sunt de fapt proiectata in trecut, dar in postura de telespectator caci nu pot sa influentez in niciun mod sirul intamplarilor. Te vad venind, adresandu-mi cuvinte placute, ma vad pe mine in rolul fetei prostute care crede iar… te vad zambind siret si in cele din urma te vad plecand, fara niciun regret, fara nicio retinere; asa… ca si cum totul a fost de fapt concentrat in nimic.
Sunt la capatul liniei ferate asteptand momentul adevarului : Trece sau nu trece trenul pe-aici? …. Cu rucsacul in spate astept ca un bun voiajor sa vina si trenul meu… dar trenul meu se pare ca si-a schimbat ruta.
Ma intorc in padure, realitatea ma bate pe umar sub un castan batran si imi zice “Aici esti tu si acum, invata sa iubesti ceea ce merita iubit”. Actionez dupa impuls si dupa vorbele unui intelept; ma intind in mormanul de frunze ude , imi pun mainile sub cap si ma intorc la visul meu de toamna, din care usor usor incerc sa te sterg… 
Fiecare om are o problema…
Problema mea e ca am obtinut ( doar) 4 puncte la testul ” Persoana de actiune sau visator?” 4 puncte equal= visator desavarsit, ganditor, omul care prefera sa faca planuri decat sa actioneze si care e mult mai fericit sa tina o carte in mana si sa citeasca in timpul liber decat sa isi petreaca timpul prin oras.
Desigur ca am avut punctajul cel mai mic…
P.s : Cei ce ma cunosc pot confirma ca testul e valid 
)
Ps. 2: Stiu ca Mircea Cartarescu spunea ”Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri.”… si totusi eu sunt tot visatoarea care a luat 4 puncte la test
Chillout Time – Buddha Bar
septembrie 21, 2009
Numai noua putea sa ni se intample!
septembrie 21, 2009
Incepe totul sa intre in normal. Pfiu!
Incep sa imi aud prietenele cantand, incep sa le vad zambind si ah Doamne, cat ma bucura asta. Iar ca bonus, guess what! incep si eu sa zambesc/glumesc/rad in hohote si da! sa redevin visatoarea de acum ceva timp… drept dovada azi mi-am uitat ghiozdanul la Simona acasa.
Cum s-a intamplat totul? Ei bine stiu doar ca prin apropiere de liceu am constatat lipsa unei greutati ce inainte atarna de umarul meu. Ma uit cu ochii mari si semi-socati la Simona si ii spun : Mi-am uitat ghiozdanul !
Iar apoi ii zambesc natang…
Ea m-a analizat timp de cateva secunde ca si cum ar fi crezut ca nu sunt constienta de ceea ce zic sau ca zic asta ca sa vad cum reactioneaza. ( Probabil isi inchipuia ca l-am ascuns … ee! s-a inselat )
Desigur ca s-a simtit nevoita sa ma insoteasca ( nu stiu daca a facut asta din lipsa de adrenalina sau pentru ca era casa ei acolo unde eu imi uitasem ghiozdanul ). Si uite asa eu si Simona alergam prin spatele blocurilor pentru a ajunge mai repede acasa , si uite asa ne amuzam copios asupra acestui incident, si uite asa ne repetam intr-una : Numai noua putea sa ni se intample!
Ps : Eu am ajuns cu bine la ora de geografie, Simona a intarziat putin la psiho…. si totusi saptamana a inceput tare bine, cu voie buna si cu o doza mare de ras.
Ma intreb oare ce se va intampla maine..
Realitatea.
septembrie 17, 2009
Asa de dezarmant totul.
Desi aveam mereu pistolul impotriva ” nesperantei” si stiam cele mai bune miscari de karatist impotriva nefericirii se pare ca Realitatea m-a lovit crunt de data asta… m-a aruncat la pamant si se amuza pe seama mea in timp ce eu imi plang de mila.
Ma simt exact precum copiii aceia loviti/ huiduiti si arati cu degetul de catre toti doar datorita faptului ca sunt saraci. Eu sunt aratata cu degetul de catre soarta doar pentru faptul ca pana acum luam raul mai in gluma, mai in ” neserios ” sau poate pentru ca am fost prea visatoare si pentru ca am calcat mereu pe marginea realitatii, am ocolit-o caci – trebuie sa recunoastem – e cruda.
Sufar prea usor acum si sunt mereu locul de lupta dintre bine si rau, dintre bila neagra si bila alba. Poate chiar sunt in mijlocul unui conflict interior ( puternic ) . Iubesc asa cum niciodata nu am stiut sa iubesc oamenii. Ii iubesc intr-un mod posesiv si nici asta nu imi place, pentru ca pierd foarte usor… m-am aventurat precum colonelul Buendia ( un veac de singuratate – Garcia Marquez ) intr-o lupta grea, crancena si cu putine victorii. Oamenii nu pot sa te iubeasca la comanda, mai ales cand tu le ceri absolutul iubirii….
Nu stiu cum sa spun Stop acestei stari , dar stiu mai multe despre mine acum si in sfarsit stiu ce vreau. Sunt ferma, dar trista. Stiu ca nu sunt nicidecum o fire imatura ci din contra . Confuzia provocata era intre cuvantul imatur si cuvantul copilaresc.
Oare e asta doar o criza economica la nivelul adolescentei mele? Caci – va spun sincer – nu sunt dispusa sa astept 2 ani sa treaca….
E asa de dezarmanta realitatea…
Ideea zilei
septembrie 12, 2009
- Din cand in cand imi mai aduc aminte ca am ceva de spus -
Muzica spune totul despre un om, dar omul nu ajunge nici intr-o viata sa dea o definitie exacta si sa gaseasca cuvintele potrivite pentru muzica.
Iar acum din editia Oldies but Goldies va prezint :
Music makes me speechless
