Din categoria Good Music va prezint Stereophonics cu Innocent

* Melodia asta chiar imi face ziua frumoasa.

Draga J.

Nu ti-am mai scris de mult… nu mai stiu sa impletesc cuvintele si nu mai stiu sa le gasesc pe acelea care ma reprezinta cel mai bine.

De ce iti scriu acum? poate nevoia de confesare.. poate nevoia de un prieten, unul adevarat. Da! nu ma mai incred in prieteniile oamenilor, sunt ireale, sunt aievea, pot oricand sa ma trezesc din visul meu si sa dau piept  cu realitatea. <De fapt, nu ai niciun prieten… adevarat! > Da! nu mai am incredere in oameni, de azi…

Ce vreau sa iti scriu? Ah! de-as stii… singurul sentiment ce-mi trece acum prin vene e ca trebuie sa scriu si o voce grava suna acum in adancul fiintei mele : <Scrie ! scrie! scrie! > dar e atat de greu sa ma creez pe foaia asta virtuala, doar din cuvinte.

Sunt confuza, sunt trista, sunt dezamagita ( mai ales de mine) sunt… altfel … si totul porneste de la prietenii, de toate felurile si cu oricine. Nu mai am incredere pentru ca pierd, pierd mereu. Nu mai cred in ” te iubesc” indiferent de la cine vine, nu mai cred in ” sunt sincer/a ” pentru ca mi s-a intamplat de prea multe ori ca oamenii sa ma minta cu inversunare si fara pic de rusine. Da, da.. in fata!

De fapt… imi e dor, imi e groaznic de dor de Tot

Draga jurnalule,

Nu stiu daca e doar o etapa, daca tine de adolescenta, daca tine de mine sau daca tine de cei din jur; dar am ajuns la punctul culminant in care totul mi se pare ca in filmele vechi- alb-negru.

Nu stiu daca ma cunosc indeajuns si nici nu stiu cum sa fac asta. Nu stiu daca sunt o persoana optimista, daca sunt o visatoare sau daca din contra ma hranesc numai cu ganduri rele. Nu stiu nici daca e normal sa iubesc pe toata lumea sau daca e normal sa mi se para mereu ca pentru cei din jur nici macar nu exist. Am ajuns la limita, sau mai degraba am ajuns la rascruce de drumuri si sa vezi ce ghinion! harta mea chiar aici s-a terminat, asa ca trebuie sa decid singura pe ce drum sa apuc…

Nu stiu daca m-ar intelege cineva, tocmai de aceea iti scriu tie, singurul care ma asculta, care desi nu este de acord, tace… Singurul caruia ii scriu, in fond, si caruia am sa ii scriu vreodata. Ah! dac’ai stii… dac’ai stii ce greu e cand vezi ca pentru tine lumea e totul, dar tu pentru lume nu insemni nimic. Daca m-ai vedea tu, jurnalule, ce fel de om sunt. Daca ai putea sa imi scrii aici cine sunt.. daca ai putea tu  sa te transformi in suflet si apoi din suflet sa te transformi in om… Caci degeaba am atatia oameni in jurul meu daca nu am suflete…

Cu drag, Eu…

Cand totul ajunge la o limita

M-am saturat sa-mi tipe lumea in ureche 24 de ore din 24. M-am saturat sa raguseasca toti din cauza ca au tipat…

M-am saturat sa mi se reproseze 24 de ore din 24 . M-am saturat sa se intristeze toti din cauza ca au ce-mi reprosa.

M-am saturat sa spun vorbe bune, sa incerc sa ma imprietenesc cu oamenii si ei nici macar sa nu-si plece ochii asupra mea.

M-am saturat sa cersesc mila si compasiune si m-am saturat sa se planga oamenii din jurul meu de asta.

M-am saturat sa nu-mi fie apreciat niciun efort si m-am saturat de nepasarea celor apropiati

M-am saturat de optimismul meu si de miile de exuvii pe care le lepad ca sa ajung la o alta Luiza, la una mai buna, mai fericita, mai optimista

M-am saturat sa fug de maturizare si sa nu recunosc ca ea m-a prins din urma. M-am saturat sa fiu un copil maturizat

M-am saturat de orasul asta in care toata lumea cunoaste pe toata lumea si m-am saturat si de orasele mai mari in care oamenii sunt prea nepasatori.

M-am saturat sa ma plang, sa scriu pe blog numai lucruri triste, m-am saturat sa imi ies din fire si apoi sa zic : Fi calma.. fi calma!.

M-am saturat de haos… vreau liniste! vreau liniste…

Granita

E frig, e intuneric, e zgomot…

Sunt in mijlocul haosului, in mijlocul lumii si totodata departe de ea. Vocile din trecut imi suna in minte, iar ecoul lor ramane in inima mea. Sunt in mijlocul tacerii, dar nu acel gen de tacere pe care cu totii o cunoasteti si o doriti. Sunt in mijlocul unei taceri grave, inspaimantatoare… O tacere care spune totul fara sa foloseasca macar un cuvant.

Sunt in mijlocul realitatii si intind mana spre fantezie. Caut o altfel de lume, nu una mai buna si nici una mai rea ci doar caut lumea careia sa apartin in totalitate pentru o zi. O zi si doar atat… o zi in alta lume.  Nu caut oameni, ma caut pe mine, nu caut sentimente, imi caut gandurile, nu caut visurile, nu caut sperantele, caut credinta…

Intind acum mana spre lumea asta fantasmagorica, spre lumina, spre intuneric, spre Tot, spre Mine….

Vorba multa saracia omului

Vorbe, vorbe…

Toata lumea vorbeste, toti se adreseaza tuturor. Toti poarta dialoguri, monologuri, dau citate si multi sunt cei ce argumenteaza bine. Toti folosesc din cand in cand o vorba placuta care anuleaza tot ce a fost rau pana atunci. Toti tin discursuri, toti filosofeaza, toti vorbesc despre viata, despre iubire, prietenie, muzica…

Toti incercam sa incadram lumea in chenare, dar nimeni nu isi da seama ca e imposibil! De ce? pentru ca in primul rand lumea nu merita sa fie incadrata in chenare, sa fie mortalizata in felul asta, prin cuvinte. Si in al doilea rand pentru ca este prea complexa. E ca si cum ai incerca sa descrii toate cuvintele cu unul singur.

Iubesc cuvintele, intotdeauna le-am pus pe piedestal.  Dar m-am increzut prea mult in ele, m-am lasat prea mult purtata de glasul lor melodios si deja nu  imi mai traiam viata in functie de mine ci in functie de ele…

Vorbe, vorbe… ne-am saturat de vorbe, vrem fapte! vrem dovezi, vrem minuni. Si totusi nu facem nimic…

Azi tac. Azi vantul vorbeste

Astazi am tacut indeajuns incat sa inteleg graiul vantului. L-am lasat pe el sa imi spuna despre schimbarea din viata mea, despre iubire, despre fericire, despre mine. L-am ascultat caci el era povestitorul si eu eram copilul ce asculta fascinat povestea povestilor. Am inchis ochii si l-am lasat sa imi indrepte pasii spre Lumea careia apartin, mi-am incredintat azi visurile, ultima speranta si m-am incredintat pe mine vantului caci ajunsesem sa nu mai stiu sa iau nicio decizie, ajunsesem sa nu mai inteleg, ajunsesem sa ma pierd de mine.

Cu ochii inchisi, am intins mana spre necunoscut incercand sa ating toate visurile moarte si toate visurile vii care traiesc in mine, am zambit in memoria fericirii de ieri si vantul mi-a soptit ” Nu te mai ascunde de tine” . Am deschis ochii brusc caci ecoul acestor cuvinte batea puternic la usa inimii mele. Nu stiu unde am fost pana acum, din ce calatorie am uitat sa ma intorc dar stiu sigur ca vantul mi-a inapoiat toate visurile pierdute, ultima si penultima speranta si zambetul real de pe fata.

De astazi mi-am propus sa pastrez in mine tot ceea ce am fost, sa adun particulele fiintei mele si sa traiesc… sa invat sa traiesc

Toamna mea

A venit toamna si toata lumea scrie despre asta, toata lumea o canta si toata lumea o picteaza. Eu in schimb nu cred ca pot incadra intr-un chenar perfect aceasta  melancolie vesela, acest infinit taram de amintiri si aceasta iubire permanenta si neconditionata fata de Lume, caci iubesc acum pana si frigul de dimneata- da da! frigul ala care imi ingheata orice tesut, frigul ala care imi demonstreaza ca traiesc. Iubesc fosnetul de frunze si caderea lor lina pe trotuarele strazilor, iubesc culoarea Lumii si iubesc cel mai mult asfintitul…

Iubesc sa iubesc si -ca voi toti- iubesc sa fiu iubita…

Mi-as petrece ore in sir intinsa pe iarba urmarind norii, jucandu-ma cu ei si facand diverse forme. Elefanti, ponei, tigri si girafe caci asta imi aduce aminte de zilele copilariei cand plecand in cine stie ce drumetii ma intindeam pe bancheta din spate a masinii si ma jucam cu cerul.

Mi-as petrece ore in sir citind o carte buna sub un copac caruia ii cad frunzele, eu sub o fantana arteziana de frunze tomnatice. Chiar as iubi asta.

Mi-as petrece ore in sir  contempland frumusetea, caci tot ce ne inconjoara poate fi numit asa. Trebuie doar sa descoperim si sa invatam sa iubim neconditionat ceea ce merita iubit si apreciat. Sa facem pasul asta, zic!

A venit toamna si toata lumea scrie despre asta, dar oare exista cuvintele potrivite pentru a descrie frumusetea ?

*** Poate fi considerata o continuare a ” Trece sau nu trece trenul meu pe-aici? ”

Trece sau nu trece trenul meu pe-aici?

Simt cum fosnesc frunzele de toamna sub talpile mele tinere, merg desculta prin vant, prin ciripit de pasari si printre amintiri. Sunt eu, padurea, eu iar, amintirile, tu si iar eu… Sunt de fapt proiectata in trecut, dar in postura de telespectator caci nu pot sa influentez in niciun mod sirul intamplarilor. Te vad venind, adresandu-mi cuvinte placute, ma vad pe mine in rolul fetei prostute care crede iar… te vad zambind siret si in cele din urma te vad plecand, fara niciun regret, fara nicio retinere; asa… ca si cum totul a fost de fapt concentrat in nimic.

Sunt la capatul liniei ferate asteptand momentul adevarului : Trece sau nu trece trenul  pe-aici? …. Cu rucsacul in spate astept  ca un bun voiajor sa vina si trenul meu… dar trenul meu se pare ca si-a schimbat ruta.

Ma intorc in padure, realitatea ma bate pe umar sub un castan batran si imi zice “Aici esti tu si acum, invata sa iubesti ceea ce merita iubit”. Actionez dupa impuls si dupa vorbele unui intelept; ma intind in mormanul de frunze ude , imi pun mainile sub cap si ma intorc la visul meu de toamna, din care usor usor incerc sa te sterg…

Fiecare om are o problema…

Problema mea e ca am obtinut ( doar) 4 puncte la testul ” Persoana de actiune sau visator?”  4 puncte equal= visator desavarsit, ganditor, omul care prefera sa faca planuri decat sa actioneze si care e mult mai fericit sa tina o carte in mana si sa citeasca in timpul liber decat sa isi petreaca timpul prin oras.

Desigur ca am avut punctajul cel mai mic…

P.s : Cei ce ma cunosc pot confirma ca testul e valid )

Ps. 2: Stiu ca Mircea Cartarescu spunea  ”Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri.”…  si totusi eu sunt tot visatoarea care a luat 4 puncte la test